Istoria lui Sergiu

ianuarie 5, 2024

Sergiu, este al doilea fiu în familia noastră, fiind un copil multașteptat. După naștere, ne-a fost comunicat că sunt suspiciuni referitor la diagnosticarea lui Sergiu cu sindromul „Down”. Au urmat o serie de investigații, în care s-a stabilit cu certitudine că Sergiu, face parte din marea familie a „Copiilor Soarelui”. În perioada respectivă, anul 1999 erau puține informații despre acest sindrom, de aceea am avut nevoie de timp, pentru a ne documenta ce reprezintă această boală și care sunt remediile pentru a ameliora efectul deficiențelor. Inițial, ne simțeam marginalizați, ignorați, inclusiv de persoane pe care le consideram apropiate, dar aceasta ne-a mobilizat să depunem efort pentru a demonstra că Sergiu nu este cu nimic mai diferit de alți copii. Au urmat ani de investigații, tratamente, logopezi, etc, astfel încât Sergiu, la vârsta de 4 ani să fie admis la grădiniță. Ulterior, Sergiu a absolvit clasele primare, gimnaziul și liceul. După liceu, Sergiu și-a continuat studiile la Universitate, specialitatea „Asistență Socială” pe care a absolvit-o în anul 2022. La moment, Sergiu este încadrat în câmpul muncii, la liceul în care și-a făcut studiile. El este foarte pasionat de sport, practicând anterior mai multe genuri de sport, printre care Kickboxing, fotbal, tenis de masă. Este o persoană comunicativă, curajoasă, amabilă, empatică, fiind gata permanent să ofere o mână de ajutor celor din jur. Astăzi, privind peste ani, suntem extrem de fericiți că Sergiu a apărut în familia noastră și ne bucurăm nespus de mult de succesele pe care a reușit să le obțină, în pofida obstacolelor pe care i le-a pus viața și oamenii întâlniți în cale la încercare.